Viața și opera lui „Tăițel”. Di Maria a fost transferat pe 26 de mingi și își ajuta tatăl care vindea cărbune. „Era timid, abia scoteai trei vorbe de la el”

Viața și opera lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul transfer din cariera starului argentinian Angel Di Maria a fost unul atipic. Rosario Central a plătit 26 de mingi clubului de care aparținea fotbalistul atunci

  • Partida ArgentinaNigeria, din Grupa F a Campionatului Mondial, este programată miercuri, de la ora 19:00
  • Sud-americanii au șase puncte din tot atâtea posibile și sunt deja calificați în optimile de finală ale Mondialului

De curând, ProSport a prezentat povestea primului transfer al uruguayanului Diego Godin (28 de ani), care în 2003 a costat 27 de euro și acum valorează aproximativ 20 de milioane de euro. În aceeași categorie se află și Angel Di Maria (26 de ani), mijlocașul Argentinei. Născut pe strada Perdriel din localitatea El Churrasco, în nordul orașului Rosario, Di Maria a învățat să dea cu piciorul în minge la micuțul club El Torito. Asta doar după ce a făcut ravagii în propria casă: „Mă jucam cu mingea și spărgeam tot ce avea mama prin vitrină. Ca să scape de mine m-a trimis la fotbal„, își amintește Di Maria. 

Transferat pe 26 de mingi

La El Torito, Di Maria, zis și „Fideo” (n.r – tăițel) din cauza faptului că avea picioarele foarte subțiri, și-a canalizat energia prin care spărgea bibelouri într-una pozitivă. Marca goluri, foarte multe goluri. Legenda spune că într-un an a înscris de 64 de ori, iar antrenorii de juniori ai lui Rosario puseseră ochii pe el. Antrenorul său a cedat tentației de a-l da. A cerut în schimb 26 de mingi nou-nouțe pentru echipa sa (foto jos). „La acea vreme era absurd să ceri bani pentru un copil de șase ani. Nimeni nu avea de unde să știe că o să ajungă la valoarea asta. Nu se știa încă de cazul lui Messi, care urma să plece de la Newell’s la Barcelona”, povesteșțe Jorge Cornejo, cel care administra atunci clubul El Torito. 

Di Maria era doar un copil care mergea să se transforme într-un fotbalist adevărat la Rosario Central. I-a fost foarte greu să stea departe de familie, iar mama sa făcea kilometri întregi pe bicicletă pentru a-i duce copilului său ce avea nevoie. Traiectoria sa nu a fost tot timpul ascendentă. Inițial, Angel nu era înregistrat la federația argentiniană și nu făcea parte dintre juniorii care jucau campionatul național. Era folosit doar în Liga Rosarina, un campionat al zonei.

Vindea cărbune și mergea la antrenament murdar pe mâini

Înregistrarea la Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) a avut loc în 2005, când Di Maria avea 16 ani. Cel care i-a văzut potențialul și l-a trecut la echipa de tineret a fost Marcelo Trivisonno, un fost fundaș de la Rosario Central: „Mi-a spus cineva că e nemulțumit pentru că nu joacă meciuri oficiale. Ce-i drept, nu era printre cei mai buni, dar a făcut parte dintr-un lot de 25-35 de jucători care au fost promovați”. 

În paralel, Di Maria nu uitase de familie. Când avea timp liber mergea și îl ajuta pe tatăl său, care vindea cărbune. „Venea la antrenament cu mâinile negre de cărbune. Era un copil timid, retras și abia scoteai trei vorbe de la el. Dar pe teren era foarte agresiv”, mai spune Trivisonno. 


„Născut și crescut în Perdriel, cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în viață”, este mesajul dintr-un tatuaj al lui Di Maria

În scurt timp a reușit să treacă și la prima echipă. Di Maria a profitat de o accidentare a lui Nunez, titular pe postul de mijlocaș stânga la acea vreme. Nu i-a trebuit mult să îi câștige pe fanii echipei Rosario și să rămână titular: „În 20 de minute, cât a avut la dispoziție, a pasat decisiv la o victorie împotriva celor de la Independiente, unde juca Aguero. Acum îl văd că vorbește cu Mourinho, Ancelotti și Maradona și nu-mi vine să cred că e Angelito pe care l-am crescut aici. Știam că are calități, dar nu mi-am imaginat niciodată că o să ajungă la nivelul acesta. La un moment dat, totul a depins de el. Și-a ales corect fiecare pas pe care l-a făcut”, își încheie povestea Trivisonno. În 2007, Di Maria fost vândut la Benfica pentru 6 milioane de euro, iar în 2010, Real Madrid l-a achiziționat pe mijlocașul argentinian pentru 25 de milioane de euro.

49 de selecții are Di Maria în naționala Argentinei, pentru care a marcat de nouă ori

Acum, după o copilărie petrecută printre cioburile bibelourilor pe care le-a spart și cu mâinile murdare de cărbune, Angel Di Maria este considerat unul dintre „Cei patru fantastici ai lui Sabella”, alături de Messi, Aguero și Higuain. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe răpitoare
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe…
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
Knock out pentru Călin Georgescu. Ce a decis  judecătoarea Cristina Ardeleanu
Knock out pentru Călin Georgescu. Ce a decis judecătoarea Cristina Ardeleanu
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a…
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Cine a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 14. A plecat acasă cu premiul de 30.000 de Euro și stagiul la Retroscena
Cine a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 14. A plecat acasă cu premiul de 30.000 de Euro și stagiul la…
×